CADERE LIBERA...

Cu ochii inlacrimati, am trait astazi convingerea ca uneori oamenii au capacitatea de a se juca de-a Dumezeu.Ca viata ta, sau a celor la care tii,se afla la degetul mic al celor care traiesc in mizerie morala, care se vad pentru vesnicie in varful ierarhiei si uita, deseori, ca atarnam cu totii de un fir de ata.
Am pus atata suflet in munca mea de zi cu zi incat acum simt ca se prabuseste totul.
“E lupta altora”, s-au grabit sa strige cei din jur, insa vreau sa le demonstrez ca daca un singur gest de normalitate poate schimba ceva din mizeria asta, nu ma voi da la o parte, indiferent de urmari.
Ma gandeam la copii…la copii in general si la copiii implicati in povestea asta care ma macina…Au atata curatenie in suflete, incat poate ca o singura imbratisare de-a lor ar putea curata murdaria din oameni…murdaria din noi..si dintre noi…
Azi, este a doua oara in viata mea m-am indoit ca Dumnezeu mai exista.Ca ne mai priveste de acolo de sus.
Maine, incepe saptamana mare.Cea care precede Pastele.O sa-l rog pe Dumnezeu sa-mi ierte slabiciunea si sa-mi arate ca noi doi,eu si El, numai impreuna putem reusi!

Despre dragoste: pana la cer si inapoi...

Ceasul ticaie in fiecare dimineata mult mai matinal decat creierul meu accepta debutul unei zile noi.Din patul gol ma arunc spre ceasca de cafea.ea imi intelege toate toanele de peste zi…”o sa fie o zi grea”, i-am spus…si ca de obicei si-a dat silita sa ma binedispuna.
Arunc o privire peste cd -ul cu muzica ce aseara reusise sa ma desprinda de realitate, insa in clipa urmatoare ma gandesc ca nu mai e timp de privit in urma..Masina e in fatza scarii: incepe o noua zi.Alaturi de mine merg oameni pe care nu-i cunosc.Ii stiu de foarte putin timp.
Intotdeauna ziua incepe cu o discutie banala, despre profesie, despre vremea de afara sau despre provocarile pe care viata ni le arunca in cotidian.
Pe bancheta din spate, colegul cel tanar imi explica despre increderea lui intr-o lume perfecta.”e ,copil inca”, imi spun deseori in gand , insa din respect, il ascult in continuare…astazi frazele lui nu au mai avut finalitate. Cuvintele s-au imprastiat prin masina pt ca ochii mi-au zburat la un peisaj superb:o barza si perechea sa isi aranjau cuibul de dimineatza.Mi-am adus aminte de vorba cuiva cunoscut, care imi spunea ca cine vede o pereche de berze isi va gasi perechea de curand…insa trec peste superstitia asta, o acopar cu un zambet si continui sa le admir prin oglinda.
Simt un sentiment extraordinar atunci cand vad ca natura se lasa descoperita. De multe ori nu avem ochi sa privim minunile pe care ni le ofera, pt ca suntem prea preocupati sa ne plangem soarta.
Intre timp, berzele si-au luat zborul, doar ca imi arate ce inseamna cu adevarat libertatea. Recunosc, in sinea mea, ca le invidiez. Dragostea si libertatea sunt doua lucruri dupa care am tanjit mereu. Nu cred ca fara ele putem fi intregi.
Le-am urmarit zborul pana cand s-au pierdut in departare.”Oare unde se duc?”, ma intrebam. Berzele nu stau niciodata ca noi, cu fazta la trecut si cu fundul catre viitor.un nou anotimp e un nou inceput si o lupta pt supravietuire.
Si cred ca nici nu mai conteaza unde ajung…cat de departe, sau cat de aproape…
Sunt convinsa ca maine, rasaritul soarelui ii va gasi -n acelasi cuib pe amandoi!

Punct!

un film cu o poveste impresionanta...o recomandare in miez de noapte.
"American Beauty".

cu el am incheiat inca in weekend.multe emotii pe finalul acesta de saptamana;
sunt fericita ca am castigat o prietena,lucru care imi se intampla cam o data la 10 ani, insa am si primit, culmea, o lectie dura: mi-am dat seama in sfarsit ca e adevarat:ochii care nu se vad, chiar se uita!
asa am simtit...